Străzi și bulevarde cu nume de criminali. În România

Nu văd aceeași indignare la „intelectualii altfel” când e vorba de criminalii comuniști, cei care ne-au executat bunicii și ne-au distrus istoria.

Ducându-l pe fiul meu la film la Afi Cotroceni, a trebuit să merg, nu-i așa, pe Bulevardul Milea. Urcați în taxi și comandând voice over : „Pe Milea, vă rog!”, fiul meu m-a intrebat: „Cine e Milea, tati?!”

Pentru că nu am putut să-i spun tot adevărul despre bulevardul pe care trebuia s-ajungem, m-am apucat să scriu acest articol.

Ca participant la Revoluție și ca ziarist de investigație mă preocupă întotdeauna pe ce cadavre calc.

Pentru cine nu știe (câți știu sau vor să știe biografia celor care dau numele străzilor pe care merg sau al liceelor la care învață), generalul Milea a fost ultimul ministru al Apărării din statul ceaușist și cel care s-a sinucis în 22 decembrie ’89, după ce a aprobat în scris deschiderea focului asupra manifestanților din Timișoara sau a condus operațiuni militare represive in București, la ordinul dictatorului Ceaușescu.

Chiar dacă actul sinuciderii sale a venit aparent și pentru că a refuzat să mai facă asta a doua oară, după ce Ceaușescu i-a vorbit „cum nu-i vorbești nici unui soldat”.

Ca să parafrazăm discuția din jurul pragului la abuzul în serviciu, tovarășul Vasile Milea, cel care, in 1955, scria în cererea de intrare în partid : „studiind hotărârile PMR, (…) mi-am dat seama de țelul și scopul măreț pe care-l urmărește să-l înfăptuiască în Patria noastră”, are sub 1.000 de morți la activ.

În toată țara. Sau ca să parafrazez un violator în instanță: „Domnule judecător, am intromisionat numai capul!”

Tovarășul său de lovitură de stat, generalul Iulian Vlad, șeful Securității la momentul debarcării lui Ceaușescu, povestește amănunțit și tandru despre momentele și adevărul generalului care plângea și se sprijinea pe umărul Securității, la recomandarea cărui a și fost ales ministru al Apărării :

„L-a chemat din nou Ceaușescu și l-a întrebat, de fapt l-a tras la răspundere: „De ce mai pierzi timpul pe-aici? De ce nu te duci în teren?”. Deja se constituiseră baricade și alte puncte de rezistență pe traseu. Și Milea a plecat pe teren, însoțit de generalul Hortopan, pe-atunci comandantul Comandamentului Infanteriei și Tancurilor, fost șef al Marelui Stat Major. Ei au condus unitățile armatei până târziu, după miezul nopții, în acțiunea de „pacificare” în București. Care, se știe, s-a soldat, din nefericire, cu morți și cu răniți…”

…După care i-am spus încă o dată: „De noi va depinde într-o mare măsură ce se va întâmpla în continuare, care va fi cursul evenimentelor. Deja dumneavoastră ați fost implicat, bineînțeles, fără voia dumneavoastră, în ceea ce s-a întâmplat în Capitală astăzi. Repetăm?” „Nu, nu mai repetăm”, a fost răspunsul lui. „Bun, atunci hai să luăm o hotărâre. Să-l indisponibilizăm pe Ceaușescu”.

În mod evident, se desprinde faptul că Milea a tras „doar o dată”. Faptul că nu a mai vrut și s-a sinucis nu-l face mai puțin criminal. Majoritatea criminalilor de conjunctură nu mai comit crima doua oară și/sau se sinucid. Azi, Milea este bulevard în București. E ca și cum în Germania o stradă ar purta numele generalului Rommel, zis și „Vulpea Deșertului”, cel care s-a sinucis, după ce Hitler l-a rugat s-o facă, în urma unui complot dejucat, la care participase.

Un alt criminal al istoriei comuniste este un suav „Ceahlău al literaturii române” al cărui nume îl poartă în România, nu numai străzi pe tot cuprinsul țării, dar și una dintre cele mai vestite librării bucureștene: Mihail Sadoveanu. O să-mi spuneți, precum Ștefan Agopian într-o postare pe Facebook, că Sadoveanu „nu a fost comunist”. Probabil că nu. Nu este vorba despre ce credea cu-adevărat în nada florilor nesufletului său și nici măcar despre prelungirea privilegiilor burghezo-moșieresco-vănătorești ca șef al Arlusului(Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică ) și președinte al Marii Adunări Naționale în anii stalinismului, ci este vorba despre sentințe de condamnare la moarte semnate de „mâna voievodală” a fostului mason ars între coloane de Masoneria desființată mai apoi de către comuniști.

sursa foto:Fototeca online a comunismului românesc, cota 2

Iată mărturia Anei Blandiana, fondatoarea Memorialului Sighet, singurul muzeu al Victimelor Comunismului din România, în afară de cel promis de președintele Iohannis în campanie electorală, de care se va ocupa, cel mai probabil, în al doilea mandat.

„..Există un DOCUMENT prin care erau condamnați la moarte trei țărani care s-au opus colectivizării. Pe acel document era și o semnătură…Mihail Sadoveanu. Ce facem cu astfel de oameni!? Ii aplaudăm sau le arătăm cu degetul ticăloșia?..”

Dragi elite, ghedesiste sau nu, vouă nu vă e teamă că relativismul moral și oportunistic pe care-l practicați va duce la dispariția minimei morale în țara despre care vorbiți în numele Justiției prin forurile europene?” Sau vi se rupe etosul și tanatosul de criza morală a României?I

Întreb pentru un prieten mort la Revoluția anticomunistă din ’89..